Pentru că prin construcție, partea feminină a omenirii nu e programată să se exprime prin forme sălbatice de bucurie, sau din contră, de supărare (care e din ce în ce mai prezentă în rândul populației - Serbia 0-5 România, Cazul Steaua, Cazul Craiova (deci când a zis nenea ălă la știri că ține cu „U” Craiova de la 17 ani și el are în jur de 80 acum și că pleacă acasă să plângă, m-a durut EFECTIV sufletul :( ), etc. - nu dau mai multe exemple, că pe unii s-ar putea să-i doară. Și se mai zice că bărbații nu sunt sensibili!? :))
Titul mă cam obligă să mă refer la fetele cărora nu le place sau chiar detestă fotbalul, că mai sunt și nebune la care le place. De multe ori devine un coșmar pentru ea când începe un meci de fotbal. De ce? Pentru că se simte neglijată? O fi fotbalul mai important decât ea? Eu zic așa : pe termen scurt, cam e! :)) De ce e mai important fotbalul decât ea (câteodată)? Pentru că un meci important, un meci tare, îți transmite o senzație aparte care te ține în priză și îți face inima să-ți bată atât de tare încât parcă ar vrea să iasă afară din piept. E ca și cum ești în perfuzii, ai fibrilații, simți adrenalină, în fine. Din păcate meciurile de genul ălă sunt destul de rare de la un timp. Să vă zic câteva meciuri care te fac să treci prin stările pe care le-am enumerat mai sus: Steaua - Valencia, Dinamo Kiev - Steaua, Middlesbrough - Steaua, AS Roma - CFR Cluj, România - Italia (C.E. 2008), Poli Timișoara - Șahtior, Glasgow Rangers - Unirea Urziceni, etc. Se găsesc destul de multe. Bine, cele de care am amintit au fost cele cu o încărcătura pretențioansă în sensul că au fost super tensionate. Chiar și prima parte din meciul Unirii cu Liverpool, dar tensiunea nu a durat chiar așa de mult. A detonat-o Mascherano cam repede.
Sunt meciuri care te fac să simți acel fior pe șira spinării. Microbiștii știu despre ce vorbesc! Pentru unii e o boală a cărui leac nu există. Se zice că îți schimbi religie, prietena, dar echipa de fotba, nu!

Esti sigur ca nu le place fotbalul? Vorbesti de majoritatea si de un anumit tipar... Mie nu imi place sa generalizez, de obicei ma rezum la cei pe care ii cunosc...
RăspundețiȘtergeredupa cum am zis: "Titul mă cam obligă să mă refer la fetele care nu le place sau chiar detestă fotbalul, că mai sunt și nebune la care le place."
RăspundețiȘtergerenuma' bine :)
Câtă pasiunee pe aici(ptr fotbal) :))
RăspundețiȘtergere" Pentru că un meci important, un meci tare, îți transmite o senzație aparte care te ține în priză și îți face inima să-ți bată atât de tare încât parcă ar vrea să iasă afară din piept. E ca și cum ești în perfuzii, ai fibrilații, simți adrenalină, în fine.
Sunt meciuri care te fac să simți acel fior pe șira spinării "
Atunci sunt curioasă să văd cum ai caracteriza o fată/femeie. :))
Oare ai mai fi tot atât de "profund"? :-?
cum adica "tot atat de profund"? MULT MAI PROFUND !!! asta e o nimic :))
RăspundețiȘtergereTe contrazic iremediabil.
RăspundețiȘtergerePentru că:
1. Există femei care adoră fotbalul. (ce-i drept, nu eu...)
2.Există bărbaţi care nu pupă fotbalul.
3. Ce e fotbalul? Alergatul după o minge, ca prostu.
Sunt si fete carora le place fotbalul si barbati norocosi care se uita cu prietenele/sotiile la meci. Ma uit la meciurile de fotbal de cand aveam 8 ani dar dupa "succesurile" Nationalei cu Slovernia, Danemarca si multe lacrimi varsate la final, dupa blaturile din Liga 1 si fotbalul de rahat jucat de echipele romanesti de club, am cam renuntat sa ma mai uit. Ma uit doar la meciurile importante din competitiile europene si atunci cand joaca Nationala doar de dragul vremurilor de altadata, fara emotiile si pasiunea din trecut. Cred acum, dupa foarte multi ani in care am vazut multe meciuri, ca ceea ce se joaca in Romania nu se poate numi fotbal iar fotbalistii romani sunt doar niste baietei fitosi care n-au in cap decat masini si pipite. Noroc ca exista Spania, Anglia, Italia ca altfel mureati de plictiseala baieti si nici nu aflati vreodata ce inseamna fotbalul adevarat.
RăspundețiȘtergereNu detest fotbalul, nici nu ma pasioneaza, decat sa ma uit prefer sa joc (daca am ocazia:).
RăspundețiȘtergere"O fi fotbalul mai important decât ea? Eu zic așa : pe termen scurt, cam e! :))" - nu fotbalul e mai important decat ea in acel moment, ci tu, sau ceea ce-ti place tie, si asta e perfect normal, cine nu e capabil sa accepe nu e capabil nici sa iubeasca cu adevarat...parerea mea ;)
maii keltoighost tu te auzi ce vorbesti nu ie adevarat mie mia placut fotbalu de cand eram mica si imi mai place dar pe mine nu am lasa tata cica fotbal de fete ce ie ala?
RăspundețiȘtergeresi acuma st la handbal nici numi place
pe mine nu ma lasat sa imi traiesc visuuu
si cred ca niciodata nu o sa imi scoata nimeni din suflet fotbalu:x:(