Cărarea vieții!

Mă documentam pentru ceva și am găsit altceva, destul de interesant. Numerologie. E pentru prima dată când dau peste așa ceva. E un fel de astrologie, dar care nu are ca obiect de studiu astrele, ci numerele. Cică numărul meu e 9... De-aia nu am reușit eu în fotbal. Știam că tre să mă fac, atacant, nu fundaș :)). Acum o să traduc ce-mi zice numărul vieții mele:



„Numărul căii vieții tale este: 9. (v-am zis eu :)) )

... asta înseamnă că ...

Ești un individ profund spiritual care adesea afișează un interest adânc în ceea ce înseamnă religie sau ocultism la o vârstă foarte fragedă. (Yeah right!)

De fapt, mulți 9 au crescut pentru a fi psihologi, vraci, preoți și călugărițe.

Probabil te simți responsabil cu menținerea ridicată a moralității sau spiritualității (acolo scrie mankind, dar eu o să zic:) a celor din jur într-un anume fel, sau chiar responsabil pentru sufletele lor.”


Deci ultima parte a cam nimerit-o. Chiar îmi place să ridic moralul celor din jur mai ales atunci când au nevoie. Reușesc destul de des lucrul ăstă. Despre prima parte, nu prea e valabilă prezicerea. Nu sunt chiar atât de profund înclinat spre religie și nici ocultism. Poate am luat-o eu pe arătură :)). Ce pot să zic e că întotdeauna mi-a
plăcut să fiu vraci sau preot =)). Aici chiar a dat-o-n bară, rău de tot. Parcă psiholog nu sună rău deloc.

Ce să zic despre numerologie? Ca un prim contact, și probabil și ultimul, e bine de știu că există și așa ceva. Cred în numerologie, cum cred și în astrologie, adică mai deloc. Mai deloc-ul ălă ține loc de aspectele pozitive pe care le prevede. Deci în alea chiar cred pentru că zice de bine și zisu ăsta de bine îmi consolidează „doza de optimism”. Se zice că un om puternic e un om optimist. Mă cam ghidez și eu după tiparul ăsta, dar trebuie să recunosc că sunt cam slab. Ce să și zic la 67-70 kg?

Nu prea le am, de fapt nu le am deloc cu astrologia. Nu m-a interesat niciodată. Nu știu sigur ce legătură există între astrologie și horoscop, dar din când în când, horoscopul le zice bine. Nici în el nu cred, cu excepția zilelor când zice de bine, dar la cât de des îl consult eu, e ca și cum nu ar exista :)). Mi s-a întâmplat o chestie destul de neobișnuită odată, că tot veni vorba de horoscop. Era înaintea examenului de capacitate la matematică. Cum tot timpul eram praf la matematică, era proba de care mi-era cel mai frică. Și se făcea că eram în troleu spre liceul unde se susținea examenul (SNG, pentru cunoscători) când am auzit la radio horoscopul zilei. Și ce zice în dreptul zodiei mele: „Astăzi ai de dat un examen dificil, dar nu are rost să-ți faci griji, pentru că o să-l treci”. Cu aproximație, cam asta îmi prevestea horoscopul. Cred că atunci am crezut cu adevărat în horoscop.Atât de mult am crezul în el, încât chiar am luat examenul :)). Să mai zic că la mate am fost praf doar până în clasa a X-a... Praf însemând 6, 7, cam așa, apo într-a XI-a și a XII-a mi-am arătat colții la fel cum a făcut Adrian Ilie în meciul România - Colubmbia din 98 de la Campionatul Mondial din Franța :)).

13 comentarii:

  1. Hello again! In primul rand vreau sa-ti urez tie si "fratilor" tai bloggeristi, cat si vizitatorilor blogului tau (deci implicit si mie:) La Multi Ani, si un An Nou Fericitit!
    Ok, sa incepem ;)
    - nu sunt "bloggeritza" dar vizitez cu interes acest site (cand am timp), mi se pare interesant, mai aflu si eu cate ceva noutati...deci concluzia: nu ma poti sterge:)
    - numerologie ca si atrologia de altfel mi se par doua subiecte foarte fascinante, insa nici eu nu cred in preziceri
    - imi place ce ai scris, insa te contrazic la o chestie...sorry...si anume:"un om puternic este un om optimist"...parerea mea?(desi stiu ca nu mi-a cerut-o nimeni)nu pot caracteriza un om optimist ca fiind un om puternic, nu in totalitate...avantaje si dezavantaje, ca in orice problema de altfel, prefer sa caracterizez un om "puternic" l-ai numit tu, eu l-as numi echilibrat, unul realist, care spera la ce e mai bine, insa are in vedere toate posibilitatile, care nu se asteapta la nimic, de la nimeni, asa nu ajunge sa fie dezamagit, asa accepta cu mai multa usurinta persoanele din jurul lui, asa cum sunt ele, si se poate bucura sincer de tot ceea ce i se ofera:)
    - nu am ajuns inca sa fiu asa, cum am descris mai sus, de asta nici nu imi permit sa fac pe lupul moralist, desi sunt convinsa ca asa suna...:p
    Bafta multa in continuare, pe toate planurile ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau si eu sa-mi fac testul. Pune linkul te rooog:)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anita - La multi ani!!! Zile senine si fericireeeee :D
    Nu tre sa-ti fie sorry, nu toti gandim la fel, si nu tre sa-ti ceara nimeni parerea ca sa ti-o exprimi - asta insemna democratie - feel free :D

    Pentru inceput sa-ti spun ca problematica e una relativa ceea ce inseamna ca nici unul dintre noi nu poate avea dreptate absoluta. Am zis ca un om puternic este un om optimist pentru ca cele doua caracteristici se afla in relatie de interdependenta, coexista. Eu vad omul puternic ca pe o persoana gata sa riste pentru orice, pentru un lucru oricat de mic ar fi el stiind ca nu va pierde. Ca sa fi puternic, in primul rand trebuie sa arati ca esti puternic. Pentru asta trebuie sa te afirmi, si cum altfel sa te afirmi daca nu actionezi, si cum altfel sa actionezi daca nu risti? Esti de acord cu asta? Daca nu esti optimist inseamna ca esti pesimist. Pesimistii nu risca, nu actioneaza, nu se afirma, nu devin puternici. Fac exceptie de la regula asta, cei care se nasc puternici dar e interpretabila chestia si aici.
    A fi puternic nu presupune doar a fi optimist, ci o serie de caracteristici, printre care si a fi echilibrat cum ai zis si tu. A fi realist mi se pare din nou, ceva relativ. A fi realist inseamna sa-ti estimezi sau sa-ti apreciezi capacitatea/capacitatile in functie de valoarea reala pe care o ai. Cred ca a fi realist nu inseamna a fi puternic neaparat. Poti sa fi realist si sa fi pasiv la tot ceea ce se intampla in jurul tau, din teama de a nu esua. Esti realist si puternic atunci cand participi la ceea ce se intampla in jurul tau si pe baza potentialului ai castig de cauza. Ia un leu ca exemplu. El dispune de putere, dar daca nu si-o arata, ceilalti il cred slab. Este pasiv la tot ce se intampla in jurul lui din teama de a nu esua. Cu alte cuvinte nu vrea sa riste... Si as putea continua, cu alte exemple. Nu mai am mult si devin filosof. I'd better stop :)

    Parerea mea e ca un om puternic este prin constructie si un om optimist...


    @Cristina http://www.dreamhawk.com/comtheo.htm - in stanga e un banner... Your name is no accident. 7 facts you don't know... completeaza :)

    RăspundețiȘtergere
  4. "Eu vad omul puternic ca pe o persoana gata sa riste pentru orice, pentru un lucru oricat de mic ar fi el stiind ca nu va pierde." - Nu poate sti ca nu va pierde, poate avea incredere in fortele proprii, insa daca sustine ca stie sigur ca nu va pierde, inseamna ca nu cunoste definitia cuvantului "a risca", si inseamna ca vorbim aici de o persoane superficiala, si nicidecum puternica! In momentul in care risti, inseamna ca sti sigur CA E CU DOUA TAISURI SITUATIA!!! - poti castiga, sau poti pierde! Daca nu sti asta, inseamna ca nu sti ce faci! Ai cumparat vreodata un loz in plic? Cat ai pus la bataie? 3 lei sa zicem, in momentul in care tu dai din mana 3 lei, trebuie sa sti ca sunt 3 variante: castigi cat ai pus la bataie, castigi cat ai pus la bataie si inca ceva peste, sau pe loz scrie: necastigator! E un risc, ti-ai asumat riscul de a pierde cei 3 lei! Asta inseamna de fapt a risca, ati asuma posibilitatea de a pierde ceva pentru ca exista posibilitatea de a castiga altceva, sau a castiga mai mult!Sau a ajuta, a salva, iti risti viata pentru a salva o persoana dintr-o primejdie, de exemplu. Dar si asta implica a fi constient ca iti pui viata in periol, deci sti ca exista posibilitatea sa ti-o pierzi, dar o risti, daca consideri ca merita binenteles. Deci nu conteaza ca esti puternic sau nu,cand risti nu te ajuta cu nimic ca esti puternic, nici nu te dezavantajeaza cu nimic ca nu esti puternic, aici vorbim deja de noroc. Iar cei de care spuneai tu ca nu risca, pai eu spun asa ca toata lumea risca, sau a riscat macar odata in viata, cu lucruri marunte, precum lozul amintit mai sus, acuma e clar ca daca un loz ar costa 30.000 de euro, nu as risca! Toti cei care joaca la bursa de exemplu toti risca, asa se si zice: Baga atatia bani la bursa, cat esti dispus sa pierzi! Asta nu inseamna ca ii si pierzi, dar nu te asigura nimeni si nimic ca o sa castigi, deci tu nici atat nu ai de unde sti!
    Spui ca pesimistii nu se afirma, serios? Pai si tot curentul asta EMO, ce e?
    Diferentele dintre cele trei atitudini: optimistul vede partea plina a paharului, pesimistul vede partea goala a paharului, iar realistul le vede si le are in vedere pe amandoua!
    Nimeni nu e (adica ma refer la un om sanatos psihic) suta la suta pasiv la ce se intampla in jur,sau la tot ce se intampla, iar pasivitatea nu are ca motiv doar teama de a esua, e posibil ca omul sa fie dezinteresat, de exemplu.
    Bun, ma opresc aici, ca iti umplu pagina :), deci ideea principala e ca despre orice subiect ar fi vorba, sunt pareri si pareri, binenteles ca nu exista dreptate absoluta, exista doar puncte de vedere!
    Ms de raspuns! Have a nice day! Pa pa

    RăspundețiȘtergere
  5. Ok, deci,in primul rand:
    nu am numit un om realist unul puternic, ci unul echilibrat:"prefer sa caracterizez un om (ca fiind) "puternic" l-ai numit tu, eu l-as numi echilibrat"
    ...mai departe...:)
    "Ca sa fi puternic, in primul rand trebuie sa arati ca esti puternic. Pentru asta trebuie sa te afirmi, si cum altfel sa te afirmi daca nu actionezi, si cum altfel sa actionezi daca nu risti? Esti de acord cu asta?" - NU!!!
    Daca nu arati ca esti puternic, inseamna ca nu esti puternic? Cum vine asta? De ce? - ex, daca am o boala si nu arat asta, nu stie nimeni, numai eu, inseamna ca nu o am??? Sau hai sa zicem de ceva mai asemanator, daca sunt trista, si nu arat asta (diverse motive), inseamna ca nu sunt trista???
    Eu personal nu doresc sa demonstrez nimic nimanui, decat mie, nu altora, nu simt nevoia asta. Deci categoric nu sunt de acord, nu trebuie sa arati ca esti puternic ca sa fi!Mie imi ajunge ca eu m-am convins de asta si stiu. Iar la exemplul tau cu leul...avand in vedere ca vorbim de lupta de supravietuire: nici nu as vrea sa ma arat puternica intr-o astfel de lupta, lasa sa creada inamicii ca sunt slaba...si surpriza:)Pentru ca tocmai: cand sti la ce sa te astepti, e ok, mai grav e cand nu sti cu cine sau cu ce ai de a face.(nu orice actiunie presupune un risc, si nu orice afirmare presupune o actiune)
    "Daca nu esti optimist inseamna ca esti pesimist." - Din nou te contrazic, nu sunt doua tabere si nu suntem obligati sa alegem una si sa si ramanem acolo. Optimismul si pesimismul sunt atitudini, si se pot invata, sau pot veni de la sine. Eu am trecut prin amadoua, dar nu inseamna ca daca nu ma consider o persoana optimista, automat sunt una pesimista! Nicidecum! In afara de asta atitudinile astea depind de foarte multi factori, atat interni (psihologici) cat si externi (mediul, diferite situatii, etc.)
    Atitudinile astea nu stiu cat influenteaza actiunile, adica, eu nu cred ca un pesimist nu merge la munca, nu mananca, nu bea apa (pe principiul, pai pt ce, ca oricum mor...sau cum?), si cred ca de riscat risca toata lumea, pentru ca asa suntem construiti, emotia de moment, adrenalina, sau curiozitatea, sau (cand te manca sti:), chestiile astea au o intensitate mult mai mare decat o atitudine, sau o convingere, sau o idee, care sunt cognitive, si uite asa indiferent ca esti optimist sau pesimist, sau realist sau pasiv, sau ce vrei tu, pus in fata faptului, RISTI! mai mult sau mai putin, in functie si de ce ai avea de castigat, dar risti!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cheia interpretarii puterii propuse de mine sta in afirmatia pe care am facut-o si anume: "Ca sa fi puternic, in primul rand trebuie sa arati ca esti puternic. Pentru asta trebuie sa te afirmi, si cum altfel sa te afirmi daca nu actionezi, si cum altfel sa actionezi daca nu risti?" Trebuia mai intai sa te intreb daca esti de acod cu ea si sa continuu sau nu abia dupa ce as fi primit sau nu un raspuns. Era evident ca daca nu esti de acord cu ea, discutiile vor continua. Puteau continua si daca erai de acord cu ea, dar macar gandeam ceva la fel amandoi. Nici eu nu sunt de acord cu ce ai zis tu, dar in fine :)). Nu cred ca o sa ajungem undeva daca continuam asa. Se pare ca psihologia si relatiile internationale sunt atat de diferite incat nu se gaseste nici macar un numitor comun, si cu asta sper sa spun totul. Presimt ca o sa fiu luat de gat cu prima ocazie :)).

    all the best :)>-

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa fi luat de gat? Nicidecum! Doar k ceea ce spui tu petru mine nu are logica, nu ca ar fi obligatoriu ca toate sa aiba logica! Pentru tine asa e cum spui si crezi tu, pentru mine cum spun si cum cred eu. Si eu cred ca scopul unei discutii nu este acela de a ajunge la un numitor comun, ci de a afla si alte pareri, poate mai invatam cate ceva de la oamenii care au pareri diferite de ale noastre! Ok, am inteles ca nu mai vrei sa dezbatem subiectul, insa trebuie sa recunosc ca as fi fost curioasa de cum iti argumentai punctul de vedere: adica de ce nu esti de acord cu ce am scris! Dar e ok, oricum sper sa te ajute ceea in ce crezi! Bafta multa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru ca nu imi place sa raman dator, mai ales la inceput de an, dau curs invitatiei, dar doar pentru ca esti curioasa de faptul ca nu sunt de acord cu ce ai scris.

    NU am incercat sa ajung la un numitor comun. Am zis doar ca domeniile din care facem parte nu ne=a gasit nici macar un numitor comun, adica nici macar una dintre parerile mele nu se asemana cu vreo parere de-a ta. Repet: nu era vorba de a gasi un numitor comun, dar in fine... E evident faptul ca pentru a demonstra ceea ce am zis eu e nevoie de exemple. Partea dificila e ca nu toate exemplele sunt edificatoare in cazul de fata. Am zis de exemplele date de tine ca nu sunt bune (cu tristetea si boala) pentru ca mi se par irelevante in problematica asta. De ce? Pentru ca eu nu ma refeream la cei care sunt puternici si nu o arata. Normal ca exista si oameni puternici dar care nu o arata. Intrebare e, de unde sa stiu eu daca omul ala e puternic sau nu? Cum iti dai seama? Eu ma gandesc ca trebuie sa testezi/examinezi/verifici intr-un fel sau altul. La fel ca o problema de geometrie in care ti se da ipoteza, pe care apoi trebuie sa o demonstrezi daca e adevarata sau nu. De exemplu un boxer a refuzat sa faca testul antidopping (daca vrei detalii gasesti aici http://www.sport.ro/stiri-despre/manny-pacquiao). Stii cum a a fost catalogat? Fricos! Uite-te la comentarii. De ce nu a vrut sa faca testul? La ce altceva te poti gandi decat ca nu vrea sa riste! Si de aici iar ajungem la procesul pe care ti l-am zis mai sus. Asta e un exemplu bun pentru ca e relevant. Intelegi? Iti pot da mai multe exemple daca vrei... Ce s-ar fi intamplat cu SUA daca nu si-ar fi aratat puterea? Mai era ea considerata cea mai puternica tara din lume? Nu vreau sa merg mai departe pentru ca, ti-am zis ca iti dau replica doar pentru ca ai fost curioasa.

    Inca ceva si cu asta chiar termin. Cred ca e mai indicat sa te intreb: Este adevarata afirmatia ca un om puternic este un om optimist? :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ok, ai pus problema la scara inalta deja, vorbeam despre puterea unei persoane, nu a unei tari, dar in fine. In legatura cu boxerul respectiv, binenteles ca asa se pune problema, caci suntem un popor cu idei preconcepute si prejudecati, asta una la mana, si doi la mana asta e problema lui, dar iata inca o calitate de remarcat al oamenilor: trebuie sa-si bage nasul unde nu le fierbe oala, in loc sa-si vada fiecare de viata lui! Si daca vrei sa afli lucruri despre un om, observa-l, asculta cu atentie ce are de spus, vezi cum gandeste, si poti afla multe despre el, insa numai ca nu-si arata puterea tuturor curiosilor care nu au ce face, sau e mai greu de "citit" nu inseamna ca nu este puternic! Despre afirmatia ta: ma repet, una de alta nu depinde, nici nu include una pe alta!
    Ok, sincer...fara suparare, nu mai am curiozitati, a poate doar ce e cutia pe care o ti in mana din poza :)
    Hai sa incheiem subiectul ca deja ma oboseste, sincer!
    Na bafta maxima! Pa pa

    RăspundețiȘtergere
  10. Si inca ceva: daca stai sa analizezi in profunzime lucrurile, s-ar putea chiar spune ca cei pesimisti sunt mult mai puternici decat cei optimisti, pt ca pe cel optimist il ajuta atitudinea sa optimista sa treaca mai usor peste greutati, pe cand pe cel pesimist nu il ajuta atitudinea pesimista, si chiar trebuie sa se chinuie, si sa lupte sa treaca peste greutati, ceea ce dovedeste rezistenta! Si lumea cu prejudecatiile ei fi sigur ca nu ar spune: a da uite e otimist, e puternic, a trecut peste, ci mai degraba: eh, il doare-n paispe, e superficial!
    Na cam atat...pa pa

    RăspundețiȘtergere
  11. Deci eu din ce ai spus tu, si anuma ca "cei pesimisti sunt mult mai puternici decat cei optimisti", inteleg ca cei puternici sunt optimisti, dar mai putin decat pesimistii, adica cu alte cuvinte cei puternici sunt totusi optimisti.

    Un pesimist nu mai lupta pt ca zice ca ce rost mai are sa lupte daca nu castig de cauza? Oprimistul e cel care lupta chiar si cand stie ca nu mai are sanse de reusita... :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Oh God! Pls STOP!!!!
    Te consideri optimist nu? Pai si atunci cum vb despre pesimisti daca nu sti ce inseamna? daca nu sti cum e?
    Eu am avut o perioada, destul de lunga de altfel, (cativa ani buni) in care am fost pesimista, si am luptat sa sti, poate doar de dragul de a lupta, sau poate doar pentru a ma apara!!! Si m-am considerat si optimista sa sti, facand ceea ce spui tu, a lupta chiar si cand sti ca nu mai ai nici o sansa de reusita, si sti unde am ajuns cu asta? La epuizare atat fizica cat si psihica! Si atunci m-am oprit din a ma lupta cu morile de vant, si am realizat ca e mai sanatos pentru mine daca accept realitatea exact asa cum este ea! Caci astea doua sunt extreme, si desi sunt extremista in foarte multe, in cazul asta prefer sa gasesc o cale de mijloc, caci nu mi-a fost bine nici otravindu-mi mintea numai cu ganduri rele, dar nici amagindu-ma in zadar ca merita si cand colo, ghici ce? NU merita! Nu sunt de acord cu tine, pentru ca am trecut prin ambele situatii (ma repet nu 2 zile, ani de zile) si am fost puterica si cand am fost pesimista si si cand am fost optimista, si sunt si acuma, si voi fi mereu. Ma repet din nou, optimismul si pesimismul nu sunt trasaturi cu care te nasti, ci se dobandesc sau se invata in timp!
    Deci daca nu ai trait o situatie, nu vorbi de ea, ca nu sti cum e, pana nu traiesti pe pielea ta o situatie, nu o poti aprecia cu adevarat! Iar faza cu sa te pui in pielea altuia, e bullshit!
    Na deci probabil commentul asta o sa il stergi pt ca, contine injurii, dar e ok, sterge-le pe toate din partea mea, doar te rog hai sa incheiem subiectul, tu o ti pe a ta, eu pe a mea....punct :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu doar de atat aveam nevoie, sa stiu ca un om puternic e un om optimist, fara sa tii cont de celelalte circumstante... :)

    punct :))

    RăspundețiȘtergere